1 decembrie 2015

1 Decembrie

Andra Topan, cls. a VIII-a A

Se apropie 1 Decembrie! Ziua Națională a României, sărbătoare pentru fiecare român!

1 Decembrie ne duce cu gândul la Marea Unire, când toți românii au fost uniți într-un singur stat, România Mare, în 1918. Se împlinesc 97 de ani de atunci. Mereu românii au vrut să fie într-o singură țară, și iată că au reușit.
1 decembrie 1918 este considerat cel mai important moment din istoria românilor.
Haideți ca în această zi să ne amintim de această parte din istoria noastră și să ne bucurăm că suntem uniți într-o țară, România. Și să fim mândri că suntem români!

De ziua României și a românilor, ar fi frumos să fim mai apropiați și mai prietenoși.

Un exemplu ni l-a dat anul trecut o colegă. Ne-a dăruit fiecăruia din clasă câte o brățară în culorile steagului României. E simplă, din câteva șnururi colorate, dar simbolizează culorile steagului și a fost un mic gest de prietenie din partea ei. 

În școala noastră, am sărbătorit deja Ziua României cu o serbare cu poezii și cântece dedicate României și românilor. Ne-am bucurat de această serbare la care au participat elevii din corul școlii, dar nu numai. Au fost prezenți și colegii noștri din clasele primare, care au purtat cu mândrie costume populare.Nu trebuie să ne ferim sau să uităm de portul național și de drapel.

Să nu uităm de poeții care au dedicat multe poezii României. Printre cele mai celebre este poezia ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” de Mihai Eminescu. Iată un fragment:



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!






28 noiembrie 2015

Profesorii noștri

De vorbǎ cu doamna profesoarǎ Mirela Costache,
profesor de educație plastică în Școala Gimnazială „ Ion Creangă” Cluj

-interviu realizat de Denis Oros și Victor Stoica din clasa a VII-a C

Î: Cum vedeți școala și elevii din ziua de azi ?
R: Școala este foarte mult schimbată față de cum era, elevii nu mai sunt destul de respectuoși. Școala a devenit mai stresantă pentru profesori.

Î: Cum ar trebui să fie un elev, după părerea dvs. ?
R: Receptiv la sentimentele pe care i le transmit și nu trebuie să existe o barieră între elevi și profesori.
Î: Cum ați fost dvs. ca elev ?
R: Am fost și eu neastâmpărată, dar am respectat întotdeauna profesorii.
Î: Dacă v-ați întoarce în timp, cum ați fi ca elev ?
R: Aș studia foarte mult arheologia pentru că visul meu era să mă fac arheolog.
Î: Ce tip de elev apreciați ?
R: Copilul care să știe să aprecieze ceea ce facem noi, profesorii pentru el.

Î: Vǎ rug sǎ numiți douǎ tablouri preferate și douǎ piese muzicale preferate.
R: Mie întotdeauna mi-au plăcut picturile lui Claude Monet, iar dintre piesele muzicale preferate aș numi „Lacul Lebedelor” și „Sonata” lui Beethoven

Î: Aveți talente ascunse sau hobby-uri...?
R: Să pictez (doar că nu prea am timp),să ascult muzică și să citesc
Î: Ce faceți în timpul liber ?
R: Citesc, mă plimb și mă uit la seriale polițiste J
Î: Cum decurge o zi obișnuită în afara școlii ?
R: Alergat, cumpărături, citit și recreere la TV și laptop.

Î: De ce ați ales să fiți profesor ?
R: Pentru că iubesc copiii.
Î: Ce v-a impresionat cel mai mult de când sunteți profesor într-o școală?
R: Când am fost repartizată în com. Zăbala, jud. Covasna mi-a plăcut sinceritatea și respectul copiilor.


Mulțumiri doamnei profesoare!


Beethoven-"Sonata lunii"
https://www.youtube.com/watch?v=fhGyOvNvJoc

P. I. Ceaikovski- Lacul lebedelor

https://www.youtube.com/watch?v=hN7jgCcOvfw

26 noiembrie 2015

Ziua ștafetei

Andra Topan, cls. a VIII-a A


În perioada 16-20.11. 2015 a avut loc proiectul  ,,Ziua ștafetei”, o activitate  în care au fost implicate mai multe școli și licee din România. Activitatea a fost susținută de fundația ,,Terre des hommes” și are legatură cu „Ziua drepturilor copilului”- 20 noiembrie.  În școala noastră au fost peste 40 de elevi implicați- participanții, și 23 de  mentori- profesori, învăţători, cadre medicale, secretar.

La această activitate au participat elevii din clasele a VIII-a. Fiecare și-a putut alege o meserie din școală, pe care să o practice într-o oră: profesor, medic, secretar, învățător, bibliotecar,... Scopul a fost să ne facem o părere despre unele meserii, să le respectăm mai mult și să înțelegem că avem nu numai drepturi, ci și obligații.


Ce cred profesorii, mentorii?
,, A fost un prilej prin care elevii au ajuns să respecte mai mult unele meserii”
 ,,E o activitate utilă, care îi poate ajuta să vadă și obligațiile pe care le au”.

Dar elevii?
 ,, Mi-a plăcut mult să fiu profesor”
 ,,Să fii medic e frumos, dar ai mult de învățat”
,, Mă bucur că am participat, am aflat cum e să fii profesor”
,,Am realizat că meseria de profesor este frumoasă, ca ai nevoie de răbdare, de atitudine pozitivă și, ceea ce este valabil în orice meserie, să îți placă ceea ce faci!
A fost o zi în care am privit din altă perspectivă! Am încercat diverse meserii!

Dar, ceea ce este important, majoritatea ne-am simțit bine având meseria pe care am ales-o!






25 noiembrie 2015

Blog_IT

Adrian Sofronovici, cls. a VII-a B


Two Foods

De această dată, la categoria Blog_IT, vă voi prezenta un site care, după părerea mea, este foarte folositor! Acesta se numește: "Two Foods", link-ul aici: http://www.twofoods.com/

Ce face acesta? Simplu: vă plac două alimente, dar nu știți care e mai sănătos, care e mai bun pentru voi, acest site vă spune exact câte proteine, calorii, lipide și carbohidrați au cele două produse în cantitate egală! Este simplu și practic și vă recomand să folosiți acest site măcar ca test, pentru a face diferența dintre produse precum: un morcov și o ciocolată, ambele în cantitate de 100g. Unele diferențe vă vor uimi!  

Învăţaţi să mâncaţi sănătos!


Cercul de astronomie


În ultimii doi ani am observat un fenomen interesant in şcoală: un interes crescut pentru studiul astronomiei. Fără ca măcar să aibă astronomia în curriculum, elevii noştri participă şi câştigă premii la concursuri de astronomie! Proiectul de anul trecut, a cărui expoziţie, realizată cu ajutorul elevilor, o puteţi vedea încă în holul şcolii, a fost un real succes. Tot mai mulţi elevi solicită profesorilor de fizică introducerea unor elemente de astronomie la ore.

Suntem, de aceea, foarte bucuroşi că în sfârşit avem ocazia de a oferi copiilor un curs de astronomie, la propunerea unui mai vechi colaborator al şcolii noastre, domnul Richard Cătălin Florea, psihoterapeut şi astronom amator, membru al Astroclubului Borealis,  în colaborare cu casa de Cultură Cluj-Napoca. Activitatea va fi interactivă și prezentată integral în format 3D.

În prezent cercul se ţine miercurea în sala de fizică, de la ora 14:00 la 15.00, cu elevii din clasele a 5-a, a 6-a si a 7-a. In semestrul al doilea, cercul se va organiza şi pentru elevii claselor a 4-a.
  
Deci, nu uitați de costumul de cosmonaut și pregătiți-vă pentru o călătorie spațială plină de surprize!!

20 noiembrie 2015

Hobbitul, de J.R.R Tolkien

George Secaș, cls. a VII-a C
Cartile dau culoare
                                                                                    
Am așteptat cu nerăbdare seara de sâmbătă, pentru că urma să ruleze pe PRO TV filmul ,,Hobbitul". Il văzusem încă de acum 2-3 ani mi-a plăcut mult. Pentru că nu am avut răbdare să aștept apariția următoarelor episoade ca să văd sfârșitul, am hotărât, atunci, să citesc cartea.

Spre surprinderea mea, cartea mi-a plăcut mai mult decât filmul. Acțiunea mi s-a părut mai spectaculoasă, peisajele erau descrise mai amănunțit, mai frumos, iar orcii și goblinii nu mi se păreau așa dezgustători: erau pur și simplu personaje rele și atât. Cartea a reușit să mă transpună mai ușor în lumea în care Bilbo Baggins, Gandalf the Grey și tovarășii lor gnomii au pornit într-o aventură de neuitat. Am fost mirat să văd că Smaug era mai puțin prezent în carte și Bătălia celor cinci armate s-a dus de fapt împotriva orcilor și goblinilor conduși de Azog Profanatorul. Sfârșitul cărții a fost, din păcate, același cu cel din film. :((

Vă recomand cu drag să citiți cartea. Este mai complexă decât filmul. Am revăzut prima parte din ,,Hobbitul" putin

altfel după ce am citit cartea. Mă simțeam acum ca și cum aș fi fost unul dintre tovarășii lui Bilbo. 

Celor care aveți curaj să citiți Tolkien :D, vǎ doresc lectură plăcută! Sunt sigur că Tolkien o să devină unul dintre preferații voștri!!!!!! 

16 noiembrie 2015

Yay! .....Nay!


Alexandra Iuoraş, cls. a VIII-a C

O nouă rubrică, ce îşi propune să arate ce ne place şi ce nu ne place în şcoală. Aşa da!.....Aşa nu! 



În această săptămână vă prezentăm  câteva imagini surprinse în cadrul școlii. Chiar dacă unele dintre ele ne încântă privirea, celălalte ne lasă puțin dezamăgiți...

Am început “vânătoarea” de fapte bune la clasele gimnaziale. Şi ce am găsit: clasa a V-a D ne-a surprins cu un aranjament multicolor, denumit ,, Colțul toamnei ”, specific așadar acestui anotimp îmbelșugat, plin de frunze arămii și flori care încă își mai păstrează ultimul parfum.  Datorită efortului depus, dar mai ales colaborării elevilor, dornici să surprindă în sala lor de clasă o mică parte din toamnă, nu putem decât să le oferim....un MARE YAY!! pentru munca în echipă și preluarea inițiativei  :)




Și, dacă tot este vorba de sălile de clasă, putem prezenta şi un altfel de colț... cel al clasei a VIII-a C, care este destul de neglijat. Să sperăm că pe viitor va avea parte de mai multă atenție, însă până atunci nu le putem acorda decât un NAY și un mic avertisment ...






Pentru a încheia într-o notă pozitivă, trecem în revistă și ,, Panoul prieteniei ”, realizat de către clasa a VII-a A, care a reușit să transpună legătura puternică dintre colegi într-un panou destul de cuprinzător, care atrage atenția asupra prieteniei adevărate și a importanței acesteia.  Așadar, acordăm ultimul YAY!! acestei clase. Felicitări, îl meritați în totalitate!
Vă așteptăm cu noi idei!

Prin urmare, săptămâna aceasta ne-a amintit de frumusețea mediului înconjurător, de importanța prieteniei și, din păcate, de neglijarea aspectului anumitor clase. 

Nu uitați, puteți fi amintiți în această rubrică fiind originali, uniți, dar și... renumiți pentru anumite aspecte negative.
Până data viitoare, puneți-vă doar o singură întrebare: Yay, sau Nay?


10 noiembrie 2015

O altfel de ora

Gastronomie
Andra Topan, cls. a VIII-a A

Cu toții știm că o alimentație corectă este necesară vieții, că e importantă...am auzit de vitaminele A, B, C și nu numai, de minerale, de Magneziu, de Calciu, de Fier.. dar oare înțelegem acest lucru? Și, mai ales, îl practicăm? Știm de ce este important?     

Noi, elevii clasei a VIII-a A, la ideea doamnei diriginte Ardelean Nelica, am avut o lecție deschisă la ora de dirigenție. După ce am învățat că, pentru a fi sănătoși, trebuie să ne alimentăm corect și că organismul nostru are nevoie de vitamine, minerale, proteine dar și de glucide și lipide, într-un mod echilibrat, am trecut la practică!
Fiecare din noi a adus niște alimente sănǎtoase, din care a preparat ceva. Care a fost scopul? Să înțelegem că alimentația sănătoasă este importantă, să pricepem elementele nutritive și modul în care ne influențează viața, dar, mai ales, să fie o altfel de oră, în care să mâncăm preparate sănătoase, gătite de noi. Rezultatul? Ne-am convins că gătitul poate fi distractiv și  cǎ o alimentație sănătoasă este gustoasă!
Am încercat să aranjăm alimentele cât mai creativ. Torturi de clătite „zâmbitoare”, salată de fructe asortată, ca o adevarată explozie de culoare, aperitive, sandwich-uri, prăjituri cu fructe... Fiecare a putut să dea frâu liber imaginației, să fie creativ!
Noi suntem încântați de această activitate. A fost o altfel de orǎ!
S-a ales și o lozincă: „Suntem ceea ce mâncăm, suntem ceea ce bem, suntem ceea ce gândim”.
Vi s-a facut foame? Se poate  încerca și acasă. Câteva alimente de bază, sănătoase, un strop de imaginație, și aveți o masă sănătoasă, cu atât mai mult că e gătită de voi! E important de spus, iar noi, clasa a VIII-a A, vă sfătuim să urmați îndemnul doamnei diriginte, să nu neglijați igiena! Am folosit șorțuri, mănuși, bonete... Ca mâncarea să fie pe deplin sănătoasă!
Dacă vă hotărâți să gătiți și voi, vă urez spor, bucurie și folositi-vă imaginția!

Poftă bunǎ!









                                       

8 noiembrie 2015

Gânduri de adolescent…


Dimineață prematurǎ
Alexandra Iuoraș, cls. a VIII-a C

Pe cer încă mai străluceau câteva stele învinețite din puzderia de peste noapte. Era liniște și cerul răcoros și curat tremura alb peste dealurile de salcâmi înalți de la marginea satului. Roua grea a dimineții răscolea firișoarele uscățive ale ierbii, parcă vrând să le deranjeze somnul. Copacii osteniți tremurau la atingerea vântului răcoros, risipind în aer particule infinite de praf. Aleile pietruite râvneau după atingerea pașilor omenești. Nimeni, niciunde...

 Întreaga natură se supunea toamnei, fapt care tensiona profund atmosfera.

http://www.paintingsilove.com/
Urmele difuze de bumbac selenar împânzeau în continuare văzduhul obosit, deja obișnuit cu propriile insomnii. Abundența tăcerii îl neliniștea, făcându-l să își scuture, din când în când, picurii amenințători. Se săturase de atâta singurătate. Totuși, nimeni nu îi observa tristețea din spatele acelei tăceri eterne.

Un văl translucid s-a așternut în aerul umed, în semn de solidaritate. Întregul tablou plutea într-o mantie opacă de nesiguranță. Nu se mai întrezărea nicio umbră. Neliniștea tulbura din ce în ce mai tare natura debusolată. Ceața se juca, întețindu-se la fiecare murmur șovăielnic. Ce gest pueril...

În scurt timp, stratul dens se spulberă, lăsându-se dezmierdat de câteva raze palide. Natura începe să se trezească, dezmorțindu-se treptat. Peisajul se luminează odată cu răsăritul blând al unui soare difuz, sărac în culoare, dar suficient de puternic pentru a mai îmblânzi tabloul înfrigurat.

Abia acum începe dimineața.

6 noiembrie 2015

Hai la film!


The Maze Runner
Adrian Sofronovici, cls. a VII-a B

Am văzut recent filmul "Maze Runner 2" și mă gândeam să vi-l recomand și vouă. Sunt sigur că o să vă placă! Filmul a fost genial, chiar mai bun decât primul! E un SF tipic, lansat in 2015, din categoria filmelor pentru adolescenţi. Vă recomand din toată inima să mergeți să-l vedeți! După părerea mea este unul dintre cele mai bune filme din 2015.

Pur și simplu m-a fascinat, nu mă așteptam ca un film să îmi dea atât de multe emoții!  E atât de reală teama pentru ce se va întâmpla cu adolescenții din rolurile principale! Labirintul este o capcană a guvernului R.A.U., unde, în prima parte, adolescenții au fost închiși și supuși unor țeste! După terminarea labirintului, adolescenții aveau să fie eliberati și lăsați să se reîntoarcă la familiile lor, dar asta a fost doar o altă minciună a guvernului. Imaginați-vă că vă aflați în deșert, noaptea, pe furtună, și  sunteți urmăriti de un soi de zombie mutanți...Ce ați face??? Răspunsul îl puteți afla în film!

Dacă preferaţi să citiţi cărţile, sunt absolut extraordinare! Eu, momentan citesc primul volum din "The Maze Runner", dar în engleză! Un exerciţiu excellent!

 Rating-ul filmului e 6.9/10 (Conform www.imdb.com - baza de date internatională de filme) dar, după părerea mea merită 10! E excelent filmul și vă recomand să îl vedeți!!! 














3 noiembrie 2015

Elevi „de 10”

Andra Topan, cls. a VIII-a A

(sursa: http://ep.yimg.com/ay/badgeaminit)
Hana Stroe şi Horea Cenan din clasa a VIII-a A fac parte din elevii școlii noastre care se pot numi „de 10”. Ei au rezultate foarte bune nu numai la ore, ci și la concursuri și olimpiade. Hana are 10 la toate mediile de până acum, iar Horea o singură medie de 9.Totuși, cum este să ai rezultatele acestea?
Ei au fost de acord să ne spună cum este să fii „de 10”, cât de mult se pregătesc, dar și lucruri despre ei, despre timpul lor liber. 

Ce înseamnă pentru voi să fiți „de 10”?

Hana: Pentru mine este o ambiție pe care o am din clasa a V-a. Acum încerc în continuare să fiu „de 10”.
Horea:  Nu mă interesează în mod special notele, dar mă bucur că sunt printre elevii cu rezultate mari.

E important să fiți „de 10”?

Hana: pentru mine e o ambiție împlinită, iar asta îmi dă satisfacție. E important să știu ca am ajuns unde am sperat.
Horea: Cum nu mă interesează în mod special notele, nu e un lucru foarte important, dar totuși ma bucur că sunt ,,de 10”.

Cât de mult vă pregătiți la fiecare materie?   

Hana: Învăț cât un elev obișnuit. La materiile de examen pun accent, dar nu cred că acolo  poate fi vorba de învățat. Le înțeleg din clasă, merg și pe logică. Nu neglijez nicio materie, pentru că eu cred că trebuie să ai o bază în fiecare domeniu, mai ales la istorie, geografie, biologie, care sunt o parte importantă din cultura generală.
 Horea:  La materiile de examen lucrez suplimentar. La restul, nu învăț foarte mult, dar nici nu le  neglijez.

Cum credeți ca vă privesc ceilați elevi? V-ați confruntat cu porecla de „tocilar”?

Hana: Nu cred ca sunt privită ca o tocilară, nici nu mi se spune așa. Sunt o elevă ambițioasă, dar în mod sigur  nu o tocilară.
Horea: Nu sunt privit ca un tocilar. În schimb, eu cred că sunt privit ca un elev plictisit la ore, somnoros, dar cu rezultate „de 10”. Nu am avut niciodată porecla de „tocilar” și nici nu mi se potrivește.

Aveți un  mesaj pentu cei care folosesc porecla de „tocilar” pentru elevii care învață?

Hana: Nu cred ca porecla de tocilar este corectă. Un elev care învață la toate o face din ambiție și din inteligență, ceea ce  nu cred că este un defect, ci chiar o calitate. Asta le-aș transmite celor care folosesc porecla respectivă.
Horea:  Nu pun preț pe porecle și nu am un mesaj anume pentru cei care folosesc porecla de tocilar.


Ați reușit să vă orientați pe ceva anume, deși sunteți „de 10” la toate?

Hana: cred că sunt orientată pe partea de ,,real”.
Horea: Sunt mai bun la materiile din categoria „real”.

Cât timp liber aveți? Ce faceți în timpul liber? Cum vă place sa-l petreceți?

Hana: Deși mare parte a timpului îmi este ocupată de școală, în timpul liber mă relaxez citind, ascultând muzică, uitându-mă la filme sau povestind cu prietenii.
Horea: În acest timp, îmi place să mă joc pe calculator sau să ascult muzică, să mă uit la filme, dar și să dorm.

Aveți un hobby?

Hana: Nu am un hobby anume. Sunt lucruri care îmi plac, dar nu le pot numi hobby-uri.
Horea: Sunt pasionat de jocurile pe calculator. Pentru mine, jocurile pe calculator sunt un hobby.

Vă rog să alegeți din următoarea listă ceea ce vi se pare mai aproape de stilul vostru, ce preferați.  :)
·         La mare/ la munte
      Hana: la mare
      Horea: la munte
·         Limbi străine/ matematica
      Hana: matematica
      Horea: matematica
·         O zi intreaga cu cel mai bun priten, prietenă/ o ieşire cu un grup mare de prieteni,colegi
      Hana: cu mai mulţi
      Horea: cu mai mulţi
·         Muzică rock/ pop
      Hana: rock
      Horea: pop
·         Cărți romantice/ de aventură
      Hana: de aventură
      Horea: de aventură
·         Să fii in centrul atenției/ să nu
      Hana: să nu
      Horea: să fiu in centru
·         Filme/muzică
                        Hana: muzica
                        Horea: filme
·         O vacanță pe o insulă/ într-un oraș
                        Hana: pe o insulă
                        Horea: pe o insulă
·         Pisici/ câini
                        Hana: pisici
                        Horea: câini
·         Eşti optimist/ pesimist
                        Hana: pesimistă
                        Horea: optimist           
·         Să ți se ia interviu/ sa iei tu interviu cuiva J
                        Hana: să mi se ia interviu
Horea: să mi se ia interviu


Mulțumim pentru că ne-ați spus părerile voastre despre școală și, mai ales, cum este să fii „de 10” ! Felicitări!!!