31 octombrie 2016

Ziua Armatei

In săptămâna care abia s-a încheiat am sărbătorit 72 de ani de la eliberarea ultimei palme de pământ românesc, la 25 octombrie 1944. 

Cu această ocazie, elevii Semenescu Victor şi Lăzărean Cătălin din cl. a VIII-a A, indrumati de doamna profesoara Daniela Cistelecan, au  realizat o expoziţie cu obiecte din cel de-al doilea război mondial, în holul şcolii noastre.

Se pare că pasiunea lor pentru istorie este împărtășită și avem speranțe că are cine să preia ștafeta!!



25 octombrie 2016

Consiliul elevilor

Bogdan Rus, clasa a VIII-a B

Consiliul elevilor s-a reunit după o lungă vacanță de vară cu noi propuneri, dar și cu noi reprezentanți: elevii claselor a V-a! Astfel, cu noi forțe, ne-am propus să ne implicăm mai mult, să facem școala un loc cât mai bun, mai plăcut, mai prietenos, mai distractiv.

Anul acesta vom repeta activități care s-au realizat și anul trecut și ne-au plăcut, cum ar fi Târgul de Crăciun,  Ziua fără uniformă, Poștașii lui Moș Crăciun Concursul de fotografie sau Bun venit, clasa pregătitoare! Totodată, vom avea și activităti noi, precum Festivalul Toamnei, cu ateliere de dansuri, creație sau jocuri. Insă asta nu e tot! Vor fi și alte surprize! De exemplu, la noi în școală circulă zvonuri cum că s-ar fi înființat  “Organizația Anonymous”, care și-ar propune să ne facă surprize, să aducă zâmbete pe fețele elevilor, profesorilor, ale tuturor celor din școală! Cine știe?! Poate vor reuși!

Consiliul Elevilor vă încurajează să vă implicați, să participați în număr cât mai mare la activitățile organizate anul acesta. Iată cine suntem noi:


Mara Popescu (5A), Alexandra Iuga (5B), Teodora Suciu (5C), Mihai Husaru (5D), Sorina Dan (5E), Amira David (6A), Elisei Lupea (6B), Dorotheea Petrovici (6C), Diana Dan (6D), Alexandra Dombi (7A), Tudor Sîntoma (7B), Ana Duțu (7C), Bianca Mihășan (7D), Darius Pop (8A), Bogdan Rus (8B), Vlad Jucan –presedinte (8C), Cătălina Pavel (8D).

Un an bun la școală!!!


16 octombrie 2016

Săptămâna Prieteniei....sau Friendship Week

Maria Sfechiș, clasa a VI-a D

Ca de început de an școlar, clasa noastra, a VI-a D, alături de diriginta noastra, Dana Muntean, cunoscută de asemenea și sub denumirea de,, Miss Dana’, am avut parte de o săptămână pe cinste, adică ,,Săptămâna prieteniei’’.

Aceasta a început  prin împărțirea copiilor clasei, în 5 grupe care trebuiau sa facă gesturi draguțe, prietenești, pentru colegii lor. În fiecare zi, am primit dulciuri, provocări prietenoase, mesaje drăguțe de încurajare și gândire pozitivă, iar la final de săptămână, echipa de vineri a realizat un PowerPoint, care era alcătuit din poze cu noi, elevii clasei si momente frumoase petrtecute împreună. Ziua de vineri, s-a evidențiat prin faptul că ne-am  făcut cadouri unii altora, lucruri micuțe, dar date din suflet. 

Săptămâna nu s-a încheiat vineri, ci sâmbătă, după ce am  văzut împeună filmul ,,Kubo’’, am mâncat în oraș, ne-am plimbat prin Centrul Vechi al Clujului, ajungând și în Parcul Mare, unde ne-am  lăsat amprenta, realizând un proiect de echipă. La inceput nu am avut idee ce să facem, indicația era să folosim doar castane si frunze și să formăm o singură echipă! Incet-încet, însă, idea a prins contur și noi credem că ne-a ieșit ceva frumos!
  

Părerea mea e că această activitate , ne-a ajutat să înțelegem cât de importantă e munca în echipă și cât e de frumos e să împărtășim momente frumoase , alături de oameni frumoși.

Cred că această săptămână ne-a apropiat foarte mult și că ne vom aminti cu drag, peste ani, despre activitățile făcute la școala, de doamna dirigintă și de dragii noștri prieteni!
                            

                                 
                      





12 octombrie 2016

De-a romanii, la clasa a III-a D

Prof. Profira Rusu, clasa a III-a D

A venit si randul interesantei lectii despre cifrele romane. Le-am inteles repede, mai ales ca ne-am gandit ca sunt ca un cod: folosim doar litere mari de tipar, combinate, ca sa obtinem numere complexe. A! Dar atunci noi cu ce scriem?  Ne raspunde doamna invatatoare ca noi folosim cifre arabe. Inventate de arabi. Bun… pana acum, toate bune!

La prima ora de AVAP, aventura continua. Trebuia sa ne aducem frunze de dafin si lumanari. Hmmm?! Ciudata  legatura cu romanii. Aflam ca vom face o coronita din frunze de dafin, ceva ce purtau imparatii romani. Si cu lumanarile facem o tablita cerata: picuram ceara pe carton, o lasam sa se intareasca  si scrijelim cu un betigas propozitiile pe care le dorim.

“Doamna, invatatoare, nu mi-as dori sa fi trait pe vremea romanilor, ca pana ne terminam temele…. Ar dura prea mult si nu am mai avea timp sa ne jucam !”. 

P.S. Au fost luate toate masurile de securitate necesare!









Am revenit!

A început școala! Ne-am reîntors la bănci, colegi, manuale, teme, pauze ….Cu gândul încă la vacanță, cu optimismul începutului, cu teama de nou și necunoscut, cu bucuria revederii, cu speranță, cu teamă, cu încredere, dar și cu temeri…. sentimente amestecate.  E firesc, e uman. Un singur lucru să nu uităm: e în puterea noastră, depinde de noi toți să avem un an extraordinar!

Dragi copii, pitici sau mai mari, dragi părinți, dragi învățători și profesori, să aveți un an bun și folositor! Mult succes!!!