29 ianuarie 2016

Gânduri de adolescent...

   
Paradox temporal

Alexandra Iuoraş, cls. a VIII-a C


                                       
Timpul este o unitate de măsură a eternității, o mică treaptă a ceea ce cuprinde efemeritatea. Fiind noțiune abstractă, întotdeauna a reușit să îmi copleșească sufletul. Am ajuns să consider că el este ceva mai complex decât simplii ani trecători, care ne lasă mai însingurați, mai triști. Timpul e etern, noi doar trecem prin el și îl încărcăm cu diferite stări, sentimente, idei. Ne investim întreaga energie în ceva nedefinit, în speranța că rezultatul ne va împăca într-un final.
 
Nu știu cât de mult îi place timpului că îi sfidez regulile și că nu mă încadrez în standardele lui. Refuz să cred că el se scurge definitiv și tot ceea ce face este să ne plimbe printr-un labirint al identității, al concretului, momentele frumoase rămânând mai apoi spulberate de clipe, secunde, minute, decenii. Care este destinația finală? Nu vom ști prea curând, căci un secret rămâne mereu ferecat în adâncurile existenței sale.
 
Din păcate, timpul este măsurat cu ajutorul unui ceas. Până și pe el vrem să îl controlăm. Totuși, când bateria unui ceas se termină, el își cronometrează durata propriei morți. Prin urmare, timpul este infinit și nu ne putem împotrivi lui. Noi suntem doar simpli muritori prinși în mecanismul indescifrabil, universal.
 
https://www.pehub.com/
Regretul meu este că nu mai avem timp de nimic. Nici măcar de visare. Cândva, aveam dreptul să visăm și apoi să amânăm. Acum ne-am ieșit din ritm. Nu mai avem timp pentru sufletele noastre, devenim din ce în ce mai respingători și reci, trăim fiecare zi doar prin propria perspectivă. Am uitat să ne relaxăm, să ne reculegem. Ne aruncăm în vid împreună cu vârtejul de oameni ce ne prinde din urmă.
Așadar, suntem toți cuprinși de momentul existenței noastre. Uităm să valorificăm sacralitatea timpului. El se joacă. Noi parcă ne înstrăinăm prea repede de viață.
 

Consiliul Elevilor


Consiliul Elevilor este format din câte un reprezentant ales al fiecărei clase gimnaziale. Ne-am propus anul acesta să ne implicăm mai mult. Dorim să sprijinim proiectele desfăşurate in şcoală (ex. Ziua Ştafetei), dar şi să iniţiem mini-proiecte ale noastre....
 

Distracţie….înainte şi după vacanţă 

Bogdan Rus, cls. a VII-a B 

La întrunirile din cadrul Consiliului elevilor s-au propus mai multe activităţi. Unele s-au realizat deja, altele se vor realiza în viitorul apropriat: Târgul de Crăciun, Poştaşii lui Moş Crăciun, Ziua fără uniformă, Bun venit clasa pregătitoare!, Concurs de fotografie, Concurs de talente, Europa noastră, Carnavalul vacanţei... şi altele. Până acum, proiectele au fost realizate cu succes!
 

·      Târgul de Crăciun. Acesta a constat în vânzarea unor obiecte (jucării, cărţi, podoabe de Crăciun, dulciuri etc.), pentru a strânge fonduri care se vor folosi în scopuri educative. Târgul se organizează in fiecare an cu o săptămână sau două înaintea mult aşteptatei vacanţe de iarnă. Fiecare clasă gimnazială, dar si clasele a IV-a A, B si E au organizat un stand, s-au ocupat de promovare, vânzare, “marketing”. Am arătat, astfel, că lucruri de care nu mai avem nevoie pot aduce bucurie cuiva. Am adunat astfel o sumă frumoasă de bani, pe care îi vom folosi în şcoală. Prin Consiliul Elevilor, elevii şcolii pot propune care să fie destinaţia acestor bani!

 

·         Poştaşii lui Moş Crăciun. Cutia Moşului a fost pusă în holul sălii profesorale în ultima săptămână de şcoală. Oricine putea să pună în ea o felicitare adresată cuiva din şcoală: unui coleg, unui profesor, doamnei bibliotecar, doamnelor de serviciu, medicului, portarului etc. Un mesaj frumos ne poate face ziua mai bună! J.

Dar cum ajungea felicitarea in mainile destinatarului? Bineinteles, prin niste “poştaşi”speciali, “ai Moşului”, desemnaţi, din nou, dintre membrii Consiliului Elevilor. Două zile, “poştaşii” au lucrat din plin!
 

·         Ziua fără uniformă- Ziua “Curcubeu”. Joi, 28.01, toţi elevii care au dorit, au venit la şcoală fără uniformă, purtând haine cât mai colorate! Noi speram ca elevii împreună cu profesorii şcolii să formeze un curcubeu! J In multe şcoli din Europa, “ziua fără uniformă” e o tradiţie; nu e  doar o bucurie făcută elevilor, ci o modalitate de a susţine, prin donaţii simbolice (maximum 1 ron), nişte proiecte. In cazul nostru, primele proiecte catre vor beneficia de sprijin vor fi Concursul de talente al şcolii  (vineri, 29.01), proiectul “Bun venit, clasa pregătitoare!”(săptămâna 1-5.02) şi concursul de fotografie iniţiat de Consiliul Elevilor în semestrul al II-lea. Mulţumim, pe această cale, tuturor celor implicaţi, elevi şi profesori!