Paradox temporal
Alexandra Iuoraş, cls.
a VIII-a C
 |
Timpul este o unitate de măsură a eternității, o mică treaptă a ceea ce cuprinde efemeritatea. Fiind noțiune abstractă, întotdeauna a reușit să îmi copleșească sufletul. Am ajuns să consider că el este ceva mai complex decât simplii ani trecători, care ne lasă mai însingurați, mai triști. Timpul e etern, noi doar trecem prin el și îl încărcăm cu diferite stări, sentimente, idei. Ne investim întreaga energie în ceva nedefinit, în speranța că rezultatul ne va împăca într-un final.
Nu știu cât de mult îi place timpului că îi sfidez regulile și că nu mă încadrez în standardele lui. Refuz să cred că el se scurge definitiv și tot ceea ce face este să ne plimbe printr-un labirint al identității, al concretului, momentele frumoase rămânând mai apoi spulberate de clipe, secunde, minute, decenii. Care este destinația finală? Nu vom ști prea curând, căci un secret rămâne mereu ferecat în adâncurile existenței sale.
Din păcate, timpul este măsurat cu ajutorul unui ceas. Până și pe el vrem să îl controlăm. Totuși, când bateria unui ceas se termină, el își cronometrează durata propriei morți. Prin urmare, timpul este infinit și nu ne putem împotrivi lui. Noi suntem doar simpli muritori prinși în mecanismul indescifrabil, universal.
 |
| https://www.pehub.com/ |
Regretul meu este că nu mai avem timp de nimic. Nici măcar de visare. Cândva, aveam dreptul să visăm și apoi să amânăm. Acum ne-am ieșit din ritm. Nu mai avem timp pentru sufletele noastre, devenim din ce în ce mai respingători și reci, trăim fiecare zi doar prin propria perspectivă. Am uitat să ne relaxăm, să ne reculegem. Ne aruncăm în vid împreună cu vârtejul de oameni ce ne prinde din urmă.
Așadar, suntem toți cuprinși de momentul existenței noastre. Uităm să valorificăm sacralitatea timpului. El se joacă. Noi parcă ne înstrăinăm prea repede de viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs.