Am avut de realizat un proiect cu titlul "Green city". În ce a constat acest proiect? Am avut la dispoziție aproximativ două ore pentru a realiza o dioramă cu un oraș "verde". Cum adică verde? Este un mod de a spune că este ceva eco: panouri solare, mașini electrice, coșuri diferite de reciclare, piste de biciclete, parcuri cu flori, locuri cu verdeață și copaci, locuri verzi de relaxare, terenuri pentru mișcare în aer liber. Am format echipe și am folosit doar materiale reciclabile: carton, cutii, bețișoare, scobitori, hârtie, mici obiecte.
Mara ne povestește: ”Echipa mea a reușit să creeze un proiect de vis! Era format dintr-un oraș și o pădure plină de vegetație! Aproape 50% din proiect era pădurea. Aceasta a fost făcută din frunze lipite pe polistiren și de jur împrejur erau copaci de carton. Dar nu doar atât, prin pădure erau bucăți de crenguțe care trebuia să dea impresia de mai multă vegetație, de copaci. În adâncul pădurii există un rău pe care eu și colega mea l-am realizat din panglică albastră și am finisat puțin cu o carioca de aceeași culoare.
Căsuțele erau așezate foarte bine! Aveam școli, spitale, un centru de reciclare, panouri solare, piste de biciclete, mașini electrice. Ei bine, orașul era despărțit în două de o șosea și o pistă de biciclete. În oraș erau in loc de magazine doar târguri și piețe mari, pline de fructe și legume proaspete.
Lângă oraș am așezat un mic sat. În sătucul de la marginea orașului era o grădină comună și un parc. Am făcut acest sat deoarece credem că la țară există mai puțină poluare, mai multă vegetație și toate lucrurile sunt mai naturale. Ne-am gândit că e bine să încurajăm oamenii de la oraș să încerce să întemeieze gospodării la țară. Să vadă cum e să lucrezi și să simți cum este să termini un nou proiect la care ai lucrat mult, să redescopere viață la țară!
Atât a fost proiectul nostru! Această idee de activitate e originală și minunată! Mulțumim, Miss! Și felicitări, echipă, că am reușit să realizăm un proiect așa frumos și detaliat!”
Selena
Ilinca, Mara Șoimușan, clasa 4B
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs.