24 iunie 2016
Sfârșit de clasa a IV-a la Budapesta si Viena
Catedrala regala, Budapesta |
În ciuda drumului foarte lung, copiii au declarat
că s-au simțit foarte bine, le-au plăcut mult locurile vizitate, s-au bucurat
de compania colegilor, și-au exersat cunoștințele de limba engleză și germană.
De-abia așteaptă următoarea excursie!
Felicitări pentru idee doamnelor învățătoare Alexandrina Șomlia și Rodica Bocan!
Felicitări pentru idee doamnelor învățătoare Alexandrina Șomlia și Rodica Bocan!
Pe malul Dunarii, la Budapesta |
Suntem printese! La Schonbrunn, Viena! |
23 iunie 2016
Să nu uităm folclorul!
Alexia Dezmirean, clasa a VI-a D
Am cunoscut recent o minunată fetiță, Chiuian Patricia (11ani), din clasa a IV-a
E. Este vorba despre o elevă cu rezultate bune la învățătură, pasionată de
limba română și o foarte talentată
cântăreață de muzică populară. Am auzit-o prima dată cântând la serbările din
școală, dar activitatea ei in domeniul muzicii populare este mult mai bogată,
având deja colaborări cu o televiziune de profil.
Patriciei îi
place și muzica modernă, a făcut și dansuri moderne, ca mai toate fetele de vârsta
ei, dar în cele din urmă a ales folclorul. Pentru că sunt atât de rari, astăzi,
copiii care aleg această cale, am decis
să stau de vorbă cu ea, iar Patricia a
fost foarte draguță și mi-a răspuns la câteva întrebări.
-De cât timp ai descoperit plăcerea de a cânta?
-De puțin timp, de 2 ani.
-Sub îndrumarea domnului profesor Săndel Filip, la
Clubul Vedetelor, Muguri de Folclor.
-Câte ore pe săptămână participi la cursurile de
canto?
-De două ori pe săptămână.
-Muzica îmi dă un sentiment de libertate si fericire.
-Ce alte activități mai desfășori? Îmi închipui că
iubești și dansul și portul popular în aceeași măsură.
-Da. Fac și dansuri populare și îndrăgesc portul popular.
-Cât de des participi la spectacole?
-Pe tot parcursul anului.
- Felicitări și mult success! Îți mulțumesc pentru
timpul acordat.
22 iunie 2016
Din drag de muzică…
Maria
Sfechiș, din clasa a V-a D, este un copil inteligent, harnic,
plin de viata, plin de initiativa si idei. Desi a cochetat mai de mult cu ideea de a
canta, anul acesta a facut pasul decisiv, incurajata fiind si de doamna
profesoara de muzica Liliana Farcas, si a inceput sa ia lectii de canto. Am
vrut sa aflam cum se simte in aceasta ipostaza, ce loc ocupa muzica in
preocuparile ei si daca va continua sau nu pe acest drum. Ii dorim, oricum, mult succes!
Interviu
realizat de
Denisa Pintilie,
clasa a V-a D
-Salut, Maria! Multumesc ca ai acceptat sa ne raspunzi
la cateva intrebari!
-Este o onoare pentru mine!
-Deci…Ce iti place sa faci in timpul tau liber?
-De obicei, in timpul meu liber, imi place sa ies
afara cu prietenii, sa cant si sa citesc.
-De cat timp ai inceput sa canti?
-De cand eram mica imi placea sa cant si cantam zilnic prin casa, mai ales atunci cand eram singura.
-Te-a sustinut cineva in aceasta arta? Daca da, cine?
-Parintii si doamna profesoara m-au sustinut si m-au
ajutat sa imi gasesc un profesor care sa se plieze pe personalitatea mea.
-De ce iti place muzica si ce simti atunci cand canti?
-Care e artistul tau preferat? Dar trupa ta preferata?
-Artista mea preferata este Andra, care a fost votata cea
mai buna voce din tara, iar trupa mea preferata este Holograf.
-Iei lectii de canto? Descrie-ti putin profesorul!
-Practic canto de putin timp, dar domnul profesor m-a
ajutat sa imi implinesc visul. Dansul e cald, avand o relatie speciala cu
copiii.
-Care e stilul tau muzical preferat ? Dar piesa ta
preferata?
-Stilul meu muzical nu seamana mai deloc cu muzica pe
care o ascult zi de zi. De obicei, cant piese comerciale, dar piesa mea
preferata este ,,No money”.
-Ce alte activitati extrascolare practici?
-Practic inotul .
-Ce planuri ai pentru viitor?
-Desi iubesc enorm muzica, as vrea sa predau limba si
literatura romana. De asemenea, as vrea sa le ofer parintilor mei,candva, tot
ceea ce ei mi- au oferit.
-Ce ai alege dintre muzica si prieteni?
-Sincer, daca ar trebui sa aleg dintre muzica si
prieteni, as alege prietenii, deoarece poti practica muzica impreuna cu ei, in
plus acestia iti sunt alaturi la bine si la rau.
-Cum ti-ai descoperit pasiunea?
-Am inceput sa imi inregistrez vocea pe telefon si
mi-a placut cum suna, asa ca i-am sugerat mamei sa ma lase sa iau lectii de
canto. Ea a acceptat, iar astfel visul meu, a devenit realitate.
-Mult succes, Maria! Multumesc pentru interviul
acordat!
-A fost o placere!
21 iunie 2016
Mini-Oscar
Clasa a VII-a B vă prezintă filmul câștigător al
Mini-Oscarurilor organizate în cadrul orelor de limba engleza optional (Projects):
“Boys vs. Girls”,realizat de echipa formata din Irina, Georgia, Diana si
Raluca. Felicitari pentru idee, perseverență, muncă in echipă!
Felicitări și celorlate
trei echipe care au finalizat filmele: “Bullying around us”- premiul pentru interpretare,
“Cooking with friends”- premiul pentru cel mai bun scenariu și cel mai bun
mesaj; “A day in the life of Paul”- cea mai bună imagine si cea mai bună editare.
It was fun!:-)
20 iunie 2016
Profesorii noștri
Aurora Pop, Maria Sfechiș, clasa a V-a D
thesong.deviantart.com |
Pentru inceput am vrea sa
ii multumim doamnei profesoare de limba romana Gabriela Pop
pentru ca a acceptat sa faca parte din proiectul “Sa ne cunoastem
profesorii”. Pentru ca scopul nostru este sa descoperim cat mai multe lucruri
despre doamna profesoara, ne-am permis sa o supunem unui mic interviu, iar dansa
ne-a raspuns cu mare drag.
Care erau visele dumneavoastra cand erati copil?
Visam sa devin o actrita celebra sau cantareata...
Ce v-a determinat sa fiti profesoara?
Am ajuns profesoara pentru ca m-au fascinat intotdeauna copiii, cu inocenta si nazbatiile lor.
Ce apreciati la un elev?
Apreciez elevul creativ, sincer, interesat sa invete si sa descopere.
Visam sa devin o actrita celebra sau cantareata...
Ce v-a determinat sa fiti profesoara?
Am ajuns profesoara pentru ca m-au fascinat intotdeauna copiii, cu inocenta si nazbatiile lor.
Ce apreciati la un elev?
Apreciez elevul creativ, sincer, interesat sa invete si sa descopere.
thesong.deviantart.com |
Cum era copilaria dumneavoastra?
Copilaria mea a fost una linistita , interesul major al copiilor de pe atunci a fost sa se joace cu alti copii.
Cum vi se parea romana cand erati mica?
Romana mi-a placut intotdeauna, literatura fascinanta iar gramatica o provocare
Ce va jucati in copilarie?
Ma jucam mult cu copiii de la bloc, pe afara. Jocul nostru preferat se numea ,,Castel " Loveai cu mingea in niste pietre in forma unui castel, unul dintre copii prindea mingea si te urmarea sa te atinga cu ea in timp ce ceilalti copiii refaceau castelul.
Copilaria mea a fost una linistita , interesul major al copiilor de pe atunci a fost sa se joace cu alti copii.
Cum vi se parea romana cand erati mica?
Romana mi-a placut intotdeauna, literatura fascinanta iar gramatica o provocare
Ce va jucati in copilarie?
Ma jucam mult cu copiii de la bloc, pe afara. Jocul nostru preferat se numea ,,Castel " Loveai cu mingea in niste pietre in forma unui castel, unul dintre copii prindea mingea si te urmarea sa te atinga cu ea in timp ce ceilalti copiii refaceau castelul.
Aveti frati sau surori ?
Nu, sunt
singura la parinti.
Ce presupune sa fii profesoara?
A fi profesoara inseamna sa muncesti mult, zilnic, dar a avea si satisfactii, a primi zambetul, dragostea si implicarea elevilor tai.
Pe cine vedeti profesoara de limba romana, in viitor, de la noi din scoala?
A fi profesoara inseamna sa muncesti mult, zilnic, dar a avea si satisfactii, a primi zambetul, dragostea si implicarea elevilor tai.
Pe cine vedeti profesoara de limba romana, in viitor, de la noi din scoala?
Pe oricine iubeste limba
romana, citeste cu drag, invata cu rabdare si cu drag si isi dovedeste ca poate
deveni profesor.
Unde v-ar placea sa locuiti?
Imi place la bloc, dar mi-ar placea mult o casa intr-o zona linistita .
V-ar placea sa plecati din tara ?
Nu, decat in vizite sau vacante.
Daca ar trebui sa alegeti alt job, ce job ar fi?
Nu m-am gandit de cand eram mica la asta, dar cred ca mi-ar placea sa fiu medic.
Cum v-ati simtit in prima zi de predat?
În prima zi am fost bucuroasa, nerabdatoare, dar si emotionata.
***Ce ati alege dintre:
rock/pop : pop
Unde v-ar placea sa locuiti?
Imi place la bloc, dar mi-ar placea mult o casa intr-o zona linistita .
V-ar placea sa plecati din tara ?
Nu, decat in vizite sau vacante.
Daca ar trebui sa alegeti alt job, ce job ar fi?
Nu m-am gandit de cand eram mica la asta, dar cred ca mi-ar placea sa fiu medic.
Cum v-ati simtit in prima zi de predat?
În prima zi am fost bucuroasa, nerabdatoare, dar si emotionata.
***Ce ati alege dintre:
rock/pop : pop
Pizza/salata : pizza
Scoala /vacanta : vacanta
Culori reci/calde : reci
Vara/iarna : vara
Filme de actiune /comedie : actiune
Pianul/chitara : pianul
Muzica/actorie : ambele
Negru/alb : ambele
Inot/volei : inot
Prajitura/inghetata : prajitura
Tenisi/tocuri : tenisi
Nike/Adidas : Adidas
Fusta/blugi : blugi
Trandafir/zambila : trandafir
Strand/mare : mare
Cred ca toti am fost foarte bucurosi si incantati sa aflam mai multe lucruri
despre doamna profesoara. Ii multumim!
Culori reci/calde : reci
Vara/iarna : vara
Filme de actiune /comedie : actiune
Pianul/chitara : pianul
Muzica/actorie : ambele
Negru/alb : ambele
Inot/volei : inot
Prajitura/inghetata : prajitura
Tenisi/tocuri : tenisi
Nike/Adidas : Adidas
Fusta/blugi : blugi
Trandafir/zambila : trandafir
Strand/mare : mare
15 iunie 2016
Gânduri de adolescent…..absolvent
Scrisoare
Alexandra Iuoraș, clasa a VIII-a C
Dragi
colegi,
Ultimul clopoțel este pe punctul de a suna pentru noi, clasele a VIII-a. Clipele în băncile școlii noastre încep să se risipească, foile caietelor încep să zboare, emoțiile cresc...
Cu ce
ocazie vă scriu? Probabil cu toții vă întrebați acest lucru. Ei bine, răspunsul
meu va fi foarte simplu: simt nevoia să vă transmit tuturor un mesaj. Acum, în
aceste momente care mi-au mai răma cu vois, aș dori să mă asigur că voi sunteți
persoanele cu care pot să îmi împărtășesc gândurile. Un lucru important pe care
l-am învățat în acești opt ani frumoși este faptul că trebuie să ne spunem
opinia, indiferent de reacțiile celorlalți.
Așadar,
încep...
Dragii mei colegi mai mici, imaginați-vă o generație obsedată de schimbare! Îmi doresc să fiți și voi așa. Să nu vă fie frică de necunoscut! Fie că sunteți la începutul acestei etape a vieții, fie că mai e puțin până când veți lua zborul și voi, îmbrățișați diversitatea și încurajați-o în orice mod posibil. Visați, lăsați-vă imaginația liberă! Profesorii v-au ajutat să v-o formați, este rândul vostru să o folosiți în propria favoare.
Învățați! Învățați, chiar dacă uneori pare a
fi cel mai imposibil lucru! Fiți activi la ore, participați la proiecte
și nu luați în glumă cadrele didactice. Ei sunt cei care vă formează și vă
șlefuiesc fiecare părticică. Doar dânșii vă pot deschide porțile cunoașterii.
Fiți perseverenți! Nu vă
dați bătuți la prima notă proastă sau la fiecare test la care nu ați știut ce
să scrieți. Ambiționați-vă și încercați să dați tot ceea ce e mai bun din voi.
Îmi veți mulțimi mai târziu.
Trăiți clipa, totuși! Legați
prietenii, ieșiți din monotonie, faceți-vă remarcați prin intermediul bunului
simț pe care îl dețineți. Profitați de cât de bine vă înțelegeți cu colegii, vă
asigur că le veți duce dorul atât lor, cât și sandvișului pe care îl luați pe
ascuns din ghiozdanul lor.
Și nu în ultimul rând, dragii mei, mai luați
câte o pauză! Mai închideți puțin caietul și priviți pe geam la ce frumoasă e
vremea. Sunteți minunați doar prin faptul că deși sunteți obosiți și, deși
uneori chiar nu vreți să veniți la școală, o faceți în fiecare zi. Vă
reamintesc că este în regulă dacă nu luați întotdeauna cel mai mare rezultat.
Încercați doar să nu se repete. Mai există o șansă pentru fiecare.
Vă mulțumesc, în primul rând pentru că ați avut răbdare să mă ascultați.
Vă spun rămas bun, totuși, căci clinchetul clopoțelului începe să răsune...
Cu drag,
Un absolvent
13 iunie 2016
Interviu cu Alesia Baicu, clasa a v-a D
Numită de colegi “elev de nota 10”,
Alesia este o prezență calmă și discretă, dar un copil vesel, luminos,
profund, matur, inteligent și înzestrat cu un talent artistic deosebit. In
interviul următor, Alesia ne vorbește despre pasiunea ei pentru desen.
Interviu realizat de Andreea
Petrișor, clasa a 5-a D
Salut, Alesia. Mulțumim că ai acceptat să stai de vorbă cu noi. Scopul acestui interviu este
ca elevii școlii noastre să te cunoască mai bine. Ai putea să ne
răspunzi la câteva întrebări?
Desigur. Întrebați-mă orice!
Tu ești o adevărată artistă, nu? Îți place
ceea ce faci?
Da, ador să pictez, să desenez și
îmi place să cred că voi deveni al doilea Picasso, dar cu succes în timpul
vieții, nu după moarte.
Ce îți place să pictezi cel mai
mult?
Îmi place să pictez peisaje, natură
statică…… în general natura.
Ce te-a inspirat să pictezi?
Pictam încă de la grădiniță. De atunci am început cu concursurile. O colegă picta mereu mai frumos decât mine, ceea ce m-a făcut ambițioasă. În clasa I am avut primul meu profesor de desen in particular. Pot spune că doamna învățătoare Margareta Pascu, m-a îndreptat spre minunata lume a artei.
Pictam încă de la grădiniță. De atunci am început cu concursurile. O colegă picta mereu mai frumos decât mine, ceea ce m-a făcut ambițioasă. În clasa I am avut primul meu profesor de desen in particular. Pot spune că doamna învățătoare Margareta Pascu, m-a îndreptat spre minunata lume a artei.
Ai vrea să fii faimoasă?
Nu, nu mă interesează neapărat
faima. Aș vrea doar să schimb lumea printr-un talent al meu. Cred că o
pictură frumoasă poate schimba lumea, viitorul.
Ai vrea sa intri în istorie ca o
pictoriță celebră?
Da, mi-ar plăcea foarte mult. Îmi doresc sa fiu o fată foarte cunoscută în întreaga lume pentru tablourile mele.
Da, mi-ar plăcea foarte mult. Îmi doresc sa fiu o fată foarte cunoscută în întreaga lume pentru tablourile mele.
Care sunt picturile tale
preferate?
Îmi place mult “Carul cu boi” de Nicolae Grigorescu, pentru că este o pictură românească foarte frumoasă și faimoasă. Îmi amintește mereu de viața la țară. Aş mai aminti următoarele lucrări: ,, Violete” al lui Ştefan Luchian, ,,Noapte înstelată” - Van Gogh precum şi ,,Naşterea lui Venus” a lui Sandro Botticelli.
Îmi place mult “Carul cu boi” de Nicolae Grigorescu, pentru că este o pictură românească foarte frumoasă și faimoasă. Îmi amintește mereu de viața la țară. Aş mai aminti următoarele lucrări: ,, Violete” al lui Ştefan Luchian, ,,Noapte înstelată” - Van Gogh precum şi ,,Naşterea lui Venus” a lui Sandro Botticelli.
Ai putea să ne spui un obiect care
te definește și de ce?
Cred că pe mine mă definește o ramă de tablou, pentru că o ramă înfrumusețează tabloul și nu există, la urma urmelor, tablou fără ramă.
Cred că pe mine mă definește o ramă de tablou, pentru că o ramă înfrumusețează tabloul și nu există, la urma urmelor, tablou fără ramă.
Uneori e bine, alteori
groaznic! Cât despre viața personală, fac 5 activități extrașcolare: înot,
pictură pe sticlă, excelență la limba si literatura română, educație
plastică și grafică în particular.
Ce alte materii îți plac la școală?
Pe lângă limba şi literatura română, îmi mai plac engleza, istoria şi
biologia
Îți plac colegii tăi de clasă? Cum
e să fii cu ei?
Da, îmi
plac noii mei colegi, dar probabil nu toti mă cunosc prea bine. Probabil sunt unii care nici nu stiu că pictez. Dar e plăcut
în rest. E distractiv în prezenţa lor,
cu toate că sunt puţin gălăgioşi. Clasa a V- a este în general o provocare, dar
împreună cu colegii mei, iată-ne la final de an!
… top 3 țări pe care dorești să
le vizitezi
Germania, Franţa, Anglia
…top 3 cântece preferate..
1. “
21 Guns “- Green Day, 2. “ The boulevard of broken dreams” - Green Day, 3. ,,
Faded” – Alan Walker
… top 3 cărți preferate
1. ,,Inimă de cerneală” de Cornelia Funke
2- ,,O buclă în timp” de Madeleine L`Engle
3- ,,Tabăra” de Louis Sachar
… top 3 filme preferate
1- ,,Maleficent”; 2- ,, Alice in Wonderland”; 3- ,,The phantom of the Opera”
Mulțumim
pentru timpul acordat, Alesia. Ești o fată deosebită. Continuă să ne încânți cu
picturile tale.
Mulțumesc, mi-a făcut plăcere.
11 iunie 2016
Iubesc Clujul curat!
prof. Cristina Dezsi
Premiul al II-lea pentru activitățile de ecologizare,
colectare de hârtie, îngrijire a spațiilor verzi, plantare de flori. Felicitări
coordonatorilor și copiilor implicați!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)