Mara Pupeză, cls. a VII-a D
În căutarea fericirii
La marginea pădurii trăia o familie de cărăbuşi. În
fiecare seară toată familia lua cina în căsuţa din copac, o căsuţă veselă,
verde, unde toţi ai casei erau iubiţi şi ajutaţi atunci când le era greu. Toţi
erau egali, nimeni nu se simţea străin şi nimeni nu ridica tonul niciodată.
Într-una din seri, la cină, tatăl
cărăbuş le-a spus:
-
Dragii mei, voi toţi aveţi vise şi
planuri pe care doriţi să le urmaţi în viaţă. Important este să nu lăsaţi nimic
să vă oprească în realizarea lor. S-ar putea, pe drum să vă schimbaţi
unele vise şi să urmaţi cu totul
altele..., nu-i nimic atîta timp cât ceea
ce faceţi vă place. Vor fi tot timpul unii care vă vor îngreuna drumul ,
dar voi sunteţi cei care decideţi ceea ce veţi face.
Cărăbuşii au început pe rând să-şi dezvăluie visele, iar cel mai mic
dintre ei şi-a pus în gând ceva măreţ, ceva ce unii considerau imposibil.
-
Eu vreau să găsesc o comoară, comoara
fericirii !
După ce rosti aceste cuvinte, se făcu linişte deplină. Cărăbuşul se
aşeză ruşinat la locul lui , dar tătăl zise hotărât:
-
Să nu-ţi fie teamă ! Dacă asta-ţi doreşti, cu siguranţă vei găsi comoara!
La
câteva luni de la acea discuţie, cărăbuşul şi-a luat rămas bun de la familie şi
a pornit în călătoria vieţii lui. Nu ştia cum arată comoara, dar ştia că ea există
într-un loc numit Ţara Fericirii.
Ajuns pe meleagurile acelea, a întâlnit fel de fel de gâze şi gângănii,
din toate colţurile lumii.
-
Tu...trebuie să fii ... un cărăbuş, nu-i aşa ? zise un fluture monarh, ale
cărui aripi mari şi portocalii îl făceau
pe cărăbuş să se simtă neînsemnat. Ce cauţi în locurile acestea?
-
Eu?... caut... comoara fericirii!
Râzând, fluturele îi zise:
-
Eu încerc s-o găsesc de multă vreme şi nu reuşesc, nici nu mai cred că există o
astfel de comoară. Hai , du-te, grăbeşte-te, iar dacă dai de ea, anunţă-mă şi pe mine!
A
pribegit multă vreme prin acel ţinut. Nimeni nu ştia precis locul unde ar putea
fi comoara, deşi toţi cei pe care i-a întălnit auziseră de ea. Acolo fiecare
căuta câte ceva, fiecare era preocupat să fie cât mai fericit, dar nimeni nu
era mulţumit de ce avea.
Cărăbuşul se simţea din ce în ce mai singur şi trist. În mintea lui se
derulau momente pe care le-a trăit în căsuţa din pădure, îi vedea pe toţi ai
lui, auzea cuvintele tatălui său şi dorul creştea şi mai mult.
Au
trecut nopţi întregi în care gândurile nu-l lăsau să doarmă. Era nefericit şi chiar
dacă ar fi găsit comoara, a înţeles că aceasta nu i-ar fi adus fericirea. Avea
nevoie de iubire, de înţelegere, de cei dragi şi un gând îl fulgeră : a părăsit de fapt singurul loc
unde a vut toate acestea, locul unde a fost fericit.
N-a mai
irosit timp. Chiar în acea noapte a pornit spre căsuţa din pădure. Tot drumul şi-a
imaginat reîntâlnirea cu ai lui. Ei l-au primit aşa ca-ntotdeauna, cu căldură
şi cu drag.Tatăl cărăbuş l-a bătut prieteneşte pe umăr şi l-a întrebat:
- Ei, fiule, ai găsit comoara ?
- Da,
tată ! Tocmai am găsit comoara fericirii. A fost tot timpul aici. Ştii, tată, am înţeles că e greu să umpli un
pahar care e deja plin şi să renunţi la tot ce ai pentru ceva ce nu stii sigur
că vei avea.
-
Ştiu fiule, de aceea ţi-am spus când ai plecat că vei găsi cu siguranţă
fericirea pe care ţi-o doreşti.
-
Fericirea, tată, nu înseamnă pentru toţi acelaşi lucru, nu ţi-o aduce nicio
comoară din lume, iar dacă te străduieşti prea mult să o găseşti s-ar putea să
îţi iroseşti viaţa şi să nu dai de ea. Acum , aici cu voi, mă simt cel mai bogat şi fericit dintre toţi
cărăbuşii din lume!
