

A educa înseamna a-i face pe copii să-şi însuşească prin
experienţă, un sistem de valori care să le dea posibilitatea să se integreze în
mod inteligent într-o lume în rapidă prefacere. Acţiunile practice de
ecologizare îşi au rostul lor atâta timp cât reuşesc să insufle
mentalitatea şi atitudinea corectă atât faţă de mediu, cât şi faţă
de cei care nu-i respectă frumuseţea. Iar deprinderea desăvârşită este aceea
care începe a se forma în anii copilăriei.
O cantitate însemnată de deşeuri a fost adunată de pe o
suprafata mică de teren limitrofă Parcului Rozelor, de aproximativ 100 de
elevi din clasele a VI-a A, a VII-a A, B, D si a VIII-a A şi 5 cadre
didactice. S-au umplut 30 de saci cu gunoaie! Copiii au fost însoţiţi şi
ghidaţi în această acţiune de către un inspector de mediu, care s-a
asigurat că fiecare copil a primit mănuşi de unică folosinţă şi sac pentru
colectarea deşeurilor. Materialele necesare au fost puse la dipoziţia
participanţilor la acţiunea de ecologizare de către organizator.
Copiii au avut posibilitatea să vadă că oamenii aruncă pe unde
apucă, pe langă “banalele” ambalaje sau PET-uri, şi lucruri greu de imaginat:
de la gresie şi faianţă, până la piese de mobilier, boxe sau carcase de
computer, haine vechi. Nu ne-am aşteptat să găsim aşa ceva! Dintr-un singur
loc, am strâns grămezi imense de deşeuri: piese de computer, ambalaje de
dulciuri, pilote, jucării degradate, recipiente pentru ulei de motor…..

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dvs.