Gânduri de adolescent

Alexandra Iuoraş, cls. a VII-a C

Abisuri

 '' Am o carte albă, cu file grele de noapte...'' 

https://alycemihalcea.wordpress.com/

O scriu cu praf de sentimente și o presar cu emoții tainice. Încerc să o semnez cu concluzii, dar de nenumărate ori sfârșesc capitolele cu micile mele confuzii. Alteori, pătez finalul cu stropi de neîncredere, și uite așa cartea mea devine un întreg roman, în care îmi împletesc sufletul. Devin autorul propriului meu psihic, încercând  să îmi străpung avalanșa de trăiri ce rezonează ciudat în abisul amintirilor imune. Atunci când încerc să o descifrez, pete difuze de neîncredere încep să îmi acapareze gândul. Ca o reacție adversă, mintea devine o cameră a obscurului și toată inocența se transformă în pagini scrise haotic. Se mai aude doar ecoul metalic al peniței, care tresare la fiecare cuvânt așternut, rănit la fiecare zvâcnire, la fiecare tușă mai răstită.

Niciodată nu am știut de ce scriu o carte atât de complexă, știu doar că trebuie să o fac neapărat. Paginile se umplu repede, dar parcă îmi lasă în urmă un gol apăsător în suflet. Parcurg întreg conținutul, dar nu știu unde trebuie să ajung. Întâmpin o groază de obstacole solitare, iar în gândul meu se aude doar ticăitul sonor al unui ceas, care îmi înșiră toată cronologia sufletului. Sunt în permanență într-o luptă cu anii de viață rămăși. Mi-e teamă de necunoscut, de faptul că nu voi reuși să dezleg cascadele învolburate de întrebări neclare, cu iz de mister etern.

 Penița zgârie filele pure ale cărții. Ticăitul devine mai alert și, odată cu el, bătăile inimii. E prima dată când simt că trăiesc cu adevărat. Trebuie să termin cartea, dar observ că ceasornicul și-a risipit clipele. E prea târziu, căci pulberea din sufletul meu își așterne somnul veșnic pe ultima pagină goală ca o dureroasă fereastră deschisă întru marea întrebare...

* Mulţumiri doamnei profesoare Doina Rad