Pe lângă deja cunoscutele schimburi de clase, copii “dispăruți”
și “regăsiți” , pe lângă deja cunoscuta dată de 32.03 și CD-uri buclucașe care,
în loc de lecție, pun cântece de grădiniță, de departe cea mai farsă dintre
farse a aparținut clasei a VI-a C, care au venit la școală … în pijamale, cu
pernițe și plăpumioare! O experiență…aparte, mai ales pentru profesorii lor!
1 aprilie 2016
Păcăleli, păcăleli…
Ca de obicei, ziua de 1 aprilie are un parfum aparte
in școala noastră. Păcălelile au fost, din nou, peste tot “în orar”!
17 martie 2016
Master Chef la școală
Robert Tokes, cls. a VII-a B
În continuarea “curentului gastronomic” din Școala “Ion
Creangă”, elevii clasei a 7-a B au organizat, împreună cu doamna profesoară de
educație tehnologică, Nelica Ardelean, o activitate in care și-au arătat măiestria
în arta culinară. Pentru două ore, sala de clasă a semănat cu un restaurant,
iar noi ne-am simțit ca veritabili “Master
Chef”.
Adevărata provocare, pe lângă echipament, igienă, aspect,
organizare, a fost, bineînțeles, prepararea mâncării. Ne-am orientat spre
gustări sănătoase și deserturi ușoare. După un timp, mâncărurile au fost gata:
aspectul, la majoritatea, era impecabil, cu un miros îmbietor, savuros... Am
primit oaspeți și ne-am bucurat de roadele muncii noastre!
Ce am învățat din această activitate? Să lucrăm în
echipe, să colaborăm, să ne simțim bine împreună, să comunicăm mai bine; să fim
îndemânatici, să fim atenți ce mâncăm și … să ne bucurăm de oaspeți!
11 martie 2016
Hrană sănătoasă și la școală, și acasă
Sfechiș Maria, cls. a V-a D
A găti. Ce înseamnă asta?
Înseamnă doar să amesteci o multitudine de alimente într-un castron, oală, etc, pe care apoi să le mănânci? NU! Cu
siguranță, nu! Trebuie să alegi cu mare grijă alimentele pe care dorești să le consumi
și să le gătești cu suflet. Doamna profesoară de educație tehnologică ne-a
învățat să mâncăm sănătos și ne-a încurajat să gătim împreună cu prietenii
noștri.



A găti. Ce înseamnă asta?
Înseamnă doar să amesteci o multitudine de alimente într-un castron, oală, etc, pe care apoi să le mănânci? NU! Cu
siguranță, nu! Trebuie să alegi cu mare grijă alimentele pe care dorești să le consumi
și să le gătești cu suflet. Doamna profesoară de educație tehnologică ne-a
învățat să mâncăm sănătos și ne-a încurajat să gătim împreună cu prietenii
noștri.
În activitatea din data de
09.03.2016, am pus în aplicare tot ceea ce am învățat la clasă. Am fost tare
harnici și entuziaști! La această activitate noi am gătit la alegere tot ce am
considerat că s-ar putea pregăti repede și ce ar putea să fie sănătos și gustos,
adică: salate de fructe, vafe, frigărui cu fructe, budincă, tort cu fructe etc. La masă
am invitat mai multe doamne profesoare, care cu plăcere au onorat invitația
noastră.
În cadrul acestui program am putut observa pe de o parte pasiunea și entuziasmul cu care copiii au gătit preparatele, iar pe de altă parte, mândria doamnei profesoare Nelica Ardelean, care a apreciat strădania noastră.



10 martie 2016
Gânduri de adolescent
Iubirea nu are titlu
Nu mă lăsa să te
iubesc, am uitat cum. Am uitat să vărs o lacrimă, am uitat să trăiesc și, mai presus de toate, am uitat să fiu eu,doar eu. Suferința mă
definește până
în temelia venelor, dar nu îmi cere să mă schimb,pentru că mi-ai cere imposibilul,iar imposibilul
pentru mine e doar un cuvânt șoptit
în stropii reci de ploaie în luna lui mai. Nu vreau să te iubesc într-o lume în
care te voi pierde printre gânduri
și rânduri
murdare.
Mălina Mureșan, clasa a VIII-a D
Nu mă lăsa să te
iubesc, am uitat cum. Am uitat să vărs o lacrimă, am uitat să trăiesc și, mai presus de toate, am uitat să fiu eu,doar eu. Suferința mă
definește până
în temelia venelor, dar nu îmi cere să mă schimb,pentru că mi-ai cere imposibilul,iar imposibilul
pentru mine e doar un cuvânt șoptit
în stropii reci de ploaie în luna lui mai. Nu vreau să te iubesc într-o lume în
care te voi pierde printre gânduri
și rânduri
murdare.
Nu mă lăsa să plec, pentru că
nu mă voi putea întoarce niciodată
la tine, orgoliul meu mă va purta departe,peste vârfurile castelelor din inima
mea,atât de departe în adânc încât nu te voi mai putea privi. Nu mă lăsa să te
uit,amintirile mele te vor ascunde și
nu voi mai putea să te port în suflet în
diminețile în care cafeaua rece este prea amară pentru
un zâmbet.
Privește-mă
cum plec. Am un drum lung și
murdar de parcurs, încărcat cu orgoliu, mândrie și
demnitate, rupte din adâncul
întunecos al inimii mele. Sunt clădită
cu răutate și
cu o inimă rece într-o privire caldă și
blândă. Sunt ceea ce oamenii au făcut din mine, o călătoare fără granițe ce caută iubirea în
razele de soare reci dintr-o cameră
întunecată a unui hotel îndepărtat de ochii tăi.
Sunt amară, rece și otrăvită într-o
lume în care doar bătăile tale de inimă mă pot alina. Iubirea te face rece, te
distruge pe interior până te doboară în genunchi, gata să îți ofere o lovitură finală.
Așa e iubirea, dureroasă.
1 martie 2016
Primavară!

E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş…
Pe fiecare margini de făgaş…
(Primavară - Virgil Carianopol/ muzica:Tudor Gheoghe
Mulțumiri doamnei profesoare Mirela Costache și copiilor talentați care au răspuns chemării de a crea mărțișoare si felicitări de primăvară!
Ne-a bucurat expoziția organizată în holul școlii! Ne-ați adus petalele de flori și razele de soare mai aproape! Să avem cu toții o primăvară frumoasă!
19 februarie 2016
Bun venit, Clasa pregătitoare!
Consiliul elevilor în vizită la clasele pregătitoare
Amira David, clasa a V-a A, Maria Sfechiş, clasa V-a D, prof.
Dana Muntean
![]() |
| Clasa a 5-a B viziteaza PA |
Ştim cu toţii cât este de greu să treci de la grădiniţă la
şcoală, unde toate sunt mai mari: băncile, coridoarele, copiii din jur,
sarcinile de lucru...De aceea, noi, cei din Consiliul Elevilor, ne-am gândit să-i
încurajăm puţin pe noii noştri colegi din clasele pregătitoare. Ne-am gândit să-i
salutăm, să ne cunoaştem, să le urăm bun venit în şcoala noastră şi să îi
felicităm pentru încheierea primului semestru de şcoală din viaţa lor.
Reprezentanţii claselor a V-a: Amira David (5A), Alexia
Vaduva (5B), Dorotheea Popovici (5C) si Diana Dan si Ştefania Meseşan (5D) şi-au
format câte o echipă din colegii de clasă, cu care au pregătit, cu grijă pentru
cei mici, câte un moment drăguţ, de poveste, presărat cu zâmbete, personaje
îndrăgite, jocuri, cântece, sfaturi bune, diplome şi .... bineînţeles, bomboane.
| Clasa a V-a A |
Clasa a 5-a A i-a adus in faţa celor din PB si PE pe Mickey
si Minnie, pe Doctoriţa Pluşica, pe Elsa, dar şi pe eroii din Războiul
Stelelor, care le-au arătat copiilor cum binele învinge răul. Amira David şi
colegii ei au fost încântaţi de reacţia copiilor : “în timpul acestei
activităţi, copiii erau atât de luminaţi la feţe si bucuroşi, da şi noi simteam la fel. In acea zi totul a fost mult mai frumos si de fiecare
dată când mă gândesc la această activitate, mă luminez din nou la faţă.”
| Clasa a V-a C in vizita la PC |
Copiii din clasa a 5-a B au recreat atmosfera
Vrăjitorului din Oz şi i-au încântat pe cei din PA prin costume, interpretare, sfaturi
bune şi daruri. La fel de frumos s-au pregătit şi cei din clasa a 5-a C, care
au re-interpretat “Capra cu trei iezi” special pentru copiii clasei PC! Copiii
din clasa a 5-a D au apelat la o căutare de comori. Costumaţi in diverse
personaje îndrăgite de copii, s-au jucat cu cei din PD .
| Clasele a V-a D si PD |
Maria Sfechiş, alias Zâna
Zorilor, ne povesteşte: “Având în vedere
vârsta copiilor cu care ne-am jucat, am ales să ne ancorăm activitatea în basme
și să întruchipăm diferiți eroi de poveste. Activitatea a constat în găsirea
unei comori, ascunse în catedra clasei pregătitoare D. Acum, în minte, trebuie
să vă apară o singură întrebare : cum pot copiii să găsească comoara? Ei bine,
micuții a trebuit să răspundă corect la câteva întrebări, câștigând indicii
pentru identificarea locului comorii: o diplomă, un desen al Alesiei, o colegă
foarte talentată și niște bomboane... din lumea Zânelor. În această activitate
am înțeles cât de greu e să ai această meserie și că ar trebui să ne respectăm
mai mult dascălii. Noi ne bucurăm că am cunoscut acești copii minunați și le urăm
din partea clasei a 5-a D un călduros ,,Bine ați venit în școala noastră și
mult succes în continuare!”
Felicitări claselor a 5-a pentru exemplul de iniţiativă,
organizare, mobilizare, creativitate şi implicare! A fost un exerciţiu, până la
urmă, de cetăţenie activă!
Mulțumiri colegei
noastre Mara Pupezǎ (8C), președinta Consiliului Elevilor, pentru realizarea
diplomei , precum și diriginților claselor a 5-a pentru sprijinul acordat!
![]() |
| Pregatitoare A |
| |
| Diploma Clasei Pregatitoare B.... |
| Clasa Pregatitoare B |
| Clasa Pregatitoare E |
| In vizita la PE |
| Desenul Alesiei Baicu este oferit in dar copiilor din PD |
11 februarie 2016
Profesorii noştri
Interviu cu prof. Mircea Coldea, profesor de educație fizică
Î:Bună ziua, domnule profesor şi vă mulţumim
pentru că aţi acceptat să staţi de vorbă cu noi. Am vrea ca elevii şcolii să vă
cunoască mai bine. Pentru început, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeți școala și elevii din ziua
de azi ?
R:Total diferite față de când am fost
noi elevi.
Î: Cum ar trebui să fie un elev după
părerea dvs. ?
R: Conștient că vine la școală să se pregătească pentru
viață, să aibă dorința de a se perfecționa.
Î: Cum ați fost ca elev ?
R: Puțin diferit față de elevii din ziua
de azi.
Î: Ce tip de elev apreciați ?
R: Creativ, disciplinat și dornic de
învățat.
Î: Vă rugăm să alegeți două sporturi si doi sportivi preferați.
R: Baschet și tenis
de câmp. Michael Jordan și Roger Federer
R: Beau cafeaua,
merg la școala, ajung acasă, mănânc. În weekend merg la competiții. Am foarte
puțin timp liber și încerc să mă pregătesc pentru ziua următoare, dar îmi place
să citesc
Î: Ce v-a impresionat
cel mai mult de când sunteți profesor ?
R: Faptul că
elevii devin tot mai conștienți de importanța sportului.
R: Mi-a plăcut de mic baschetul
Î: Preferați un
film sau un meci ?
R: De cele mai
multe ori un meci.
Î: Echipa
preferată...
R:Los Angeles
Lakers (baschet)
Mulțumim!
8 februarie 2016
D-l Goe ... în proces literar
Prof. Profira RusuÎn luna noiembrie 2015, sala clasei noastre (a II-a D) s-a transformat în sală de tribunal! Cu procuror, cu avocați, cu inculpați, cu toate cele necesare.
Și acum, să vă povestim... L-am tot urmărit noi pe domnul Goe în opera literară "D-l Goe...." de I. L. Caragiale. Și ni l-am închipuit adult, hotărât să își dea în judecată...familia. De ce? Pentru că el nu a ajuns așa răsfățat și needucat din propria culpă. Așa că ne-am împărțit în două tabere (avocații apărării și avocații acuzării), am jucat rolurile Goe, Mamița, Mam'Mare și Mamițica și am pornit lupta argumentelor.
![]() |
| Judecatorul |
![]() |
| Procurorul Tudor |
![]() |
| Juratii decid sentinta |
2 februarie 2016
Curs de prim ajutor la cls. a II-a D
Prof. Profira Rusu
Fiind mici, noi ne mai speriem de ace
și de sânge, însă părinții au încercat să ne împrietenească pe toți cu
instrumentarul medical, pentru ca, dacă e cazul, să putem și noi ajuta pe
cineva aflat în nevoie.
Am
probat și gulerul cervical și am văzut că ne fixează foarte bine gâtul. Dacă
cumva ne ardem, am învățat că nu e deloc indicat să încercăm pe pielea noastră
leacurile băbești (de exemplu, să punem făină pe arsură!). Și am mai învățat
atât de multe lucruri, că de ar fi să le spunem pe toate, v-ați plictisi! Dar
pentru noi a fost foarte interesant, distractiv și ... nu ne mai e frică de ace
și de fluturaș!!:-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















