2 mai 2023

La USAMV



Am avut multe activități interesante în Săptămâna Verde, dar cea organizată la  U.S.A.M.V pe 28 aprile a fost una dintre cele mai frumoase activități. 


Acolo am întâlnit oameni minunați, cadre didactice și medici veterinari care, cu răbdare și căldură, ne-au învățat lucruri interesante despre natură și mediul înconjurător: am vizitat Facultatea de medicină veterinară, unde am avut ocazia să vedem caii și unele cabinete; am aflat multe detalii despre pomi, copaci, arbori și semințe; am descoperit o mulțime de pești colorați la acvariul universității și am asistat la zborul unei drone.

 Cu toate acestea, cea mai captivantă activitate mi s-a părut atelierul de entomologie unde am învățat despre lumea insectelor (dăunătoare și folositoare).




Din punctul meu de vedere, universitatea U.S.A.M.V este una dintre cele mai interesante din Cluj-Napoca și, dacă aș avea ocazia, m-aș înscrie fără ezitare.

Rus Gabriel, 7D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs.