10 martie 2017

Rețeta unei primăveri perfecte

Expozitia de 1 Martie a elevilor Scolii Gimnaziale "Ion Creanga",
 prof. Mirela Costache
Ce-ați spune de o primăvară perfectă? Nu știți cum se procedează? 

Copiii claselor a V-a B și a V-a D, îndrumați de doamna profesoară de limba română Gabriela Pop ne propun câteva “rețete”. Pentru toate gusturile!

Poftă bună…de primăvară!












28 februarie 2017

Mâncăm și ne distrăm

Irina Mancaș, clasa a V-a D

De fiecare data, la fiecare salut si la fiecare zambet, oamenii care sunt inseparabili, cooperativi si buni la suflet simt ceva… simt acea clipa de emotie care nu poate fi inlaturata niciodata, de nimeni. Chiar daca este doar un salut sau doar un zambet, el este din iubire si il putem ”savura” doar daca este trimis de acele persoane de care va povesteam mai sus.


Noi, clasa a V-a D, suntem o clasa foarte unita si foarte activa. Ne place sa facem multe activitati, dar doar daca suntem impreuna. Asada,  vineri, 24 februarie, am participat impreuna cu profesoara de educatie tehnologica, doamna Nelica Ardelean, la o activitate uimitoare de gastronomie.





Acolo am preparat, in echipe, mancare sanatoasa, dar de asemenea si gustoasa. Au venit o multime de profesori, inclusiv doamna noastra diriginta, care doreau sa guste preparatele noastre, carora nu le puteai rezista. Toti ne amuzam de felul in care aratam, adica cu bonete si sorturi, care de care mai “chipes”.


Unii copii au preparat shaorma, altii prajituri, unii sandwich-uri, chiar si hamburgeri, dar intr-un mod mai sanatos. Cu siguranta toti copiii au vrut sa fie cat mai originali si sa uimeasca lumea. Uite ca am reusit! Si eu, daca as fi fost un profesor care gusta din asemenea bunatati, m-as fi mirat ca un copil atat de mic poate face lucruri atat de speciale. Iata ca se poate! Prin asta am demonstrat ca nu conteaza ce vad oamenii… conteaza ce simtim!

Cu totii, profesori si elevi am gustat cate ceva din ce au pregatit colegii. Nu cred ca va fi vreun copil care sa fi participat la activitate si sa uite curand de aceasta calatorie prin lumea mancarii sanatoase!








17 februarie 2017

Sport, echipă, satisfacții

 Maria Sfechiș, clasa a VI-a D

Sportul de echipă ne dezvoltă fizic, dar ne și educă, ne desăvârșește personalitatea, întrucât ne învață ce este încrederea, munca în echipă, colaborarea și responsabilitatea. Dacă grupul nu acționează ca un tot unitar, nu poate să obțină rezultate extraordinare.                                                                                                                                   
Acest lucru a fost dovedit de către trupa de majorete MADNESS, din care făcea parte colega și prietena mea, Lorena Verde, împreună cu Olimpia Crișan și Georgiana Lăcătuș din clasa a VI-a C.

Lorena a activat 4 ani in grupul Madness. Cu acest grup, în anul 2016, a participat la Campionatul European de Majorete din Croația. Acolo a stat timp de 3 zile și a afost o experiență de neuitat. În prima zi, s-a desfășurat marșul, care constă în parcurgerea a 60 de metri, în două minute. În ziua următoare, au prezentat o coregrafie specială,  bine-gândită, care durează aproximativ 4 minute, iar în ultima zi a fost momentul mult așteptat, premierea, unde au fost fericitele care au primit premiul întâi! Felicitări incă o data!! Câștigă premiul întâi de mulți ani, însă cu multă, foarte multă muncă. 

Să nu credeți că au fost premiate doar în Croația!Au fost de asemenea invitate să participe la Gala 10 pentru Cluj, unde sponsorul Napolact le-a înmânat un cec în valoare de 500 de lei. Anul viitor va fi diferit, deoarece nu mai face parte din Madness, acum e de partea celor de la Pink Army. Dar, cu siguranță, vor fi multe alte realizări, pentru că totul e făcut cu pasiune.

Lorena, nu doar că e o majoretă excelentă, mai e și o elevă foarte bună, terminând semestrul întâi cu medii foarte mari. Sunt mândră că sunt colegă și prietenă cu o persoană ca ea!

10 ianuarie 2017

Fă o faptă bună!

Andreea Petrișor, Alesia Baicu, clasa a VI-a D

În preajma Crăciunului, școala noastră a participat la două acțiuni caritabile mai ample, care au implicat copii atât din ciclul gimnazial, cât și primar, împreună cu părinți și cadre didactice.

Prima acțiune a fost o donație de carte pentru pregătirea primei biblioteci dedicate copiilor din așezământul de pe lângă Mănăstirea Florești. Elevii școlii noastre au donat câteva dintre cărțile lor, potrivite copiilor de la 5 ani în sus. Au fost cărți frumoase, din diferite categorii: basme, povestiri, SF, bilingv, fantasy, enciclopedii, dicționare etc. Suntem siguri că toți copiii de la mănăstire au fost fericit surprinși de acest cadou special pentru ei.

A doua acțiune a constat în adunarea de alimente neperisabile pentru a veni în ajutorul celor de la Mănăstirea Dumbrava. Această mănăstire adăpostește peste 200 de copii orfani sau părăsiți de părinți și rude. Cantitatea de alimente a fost impresionantă! 

Și pentru că era aproape Crăciunul, ne-am gândit să-i bucurăm pe copii cu daruri, așa că am pregătit și câteva zeci de cutii tip Shoebox. Sperăm că am adus un strop de fericire in viața unor copii!

Cu siguranță, aceste fapte bune au fost făcute din suflet, iar elevii școlii noastre se vor implica și în alte acțiuni ca acestea. Nu uitați că lumea în care trăim nu poate deveni mai bună decât dacă  o schimbăm noi și că un gest făcut din inimă poate fi dăruit oricând și e mereu bine venit!



28 decembrie 2016

Târgul de Crăciun- o lume magică și plină de bucurie


Alesia Baicu, clasa a VI-a D

Ca în fiecare an, școala organizează renumitul Târg de Crăciun, și, deși e o tradiție respectată anual, fiecare târg este tot mai bine realizat decât precedentul. 
Felicitări reprezentanților din Consiliul școlar al elevilor, care au colaborat foarte bine cu diriginții și cu colegii lor!

Clasa a VI-a D
Ridicându-se la nivelul așteptărilor noastre, elevii s-au remarcat prin modul ingenios de a comercializa produse, dar și de a crea o ambianță specială. 

Prezentare de nota 10!
Mesele pline cu jucării, decorațiuni de Crăciun, cărți, felicitări, dar și nelipsitele gustări dulci și ceaiul cald au reamintit, nu numai copiilor de toate vârstele, ci și adulților, că printr-o atmosferă specifică și câțiva fulgi de nea, lumea se poate schimba în bine! 
Cadrul destins a fost întreținut de zâmbetele elevilor, jocurile distractive și, bineînțeles, mirosul îmbătător de turtă dulce, cozonac și ceai.

Copiii au fost entuziasmați și se vede că au depus multă muncă pentru a realiza această activitate, cu sprijinul profesorilor și al direcțiunii.

Clasa a VI-a A

Clasa a VII-a C

Clasa a VIII-a D



Totul a fost pregatit cu grija....

Clasa a V-a E

Clasa a VIII-a C

Clasa a II-a E

Clasa a V-a A

...educatie tehnologica!

Clasa a IV-a C
In ajutorul Postasilor lui Mos Craciun

Profesorii la joaca!



12 decembrie 2016

Un nou pas spre... o nouă prietenie

    Andrei Gălan, clasa a V-a D
                                            
          Prima zi de școală a fost pentru noi, cei din clasa a V-a D, una plină de emoție, dar și de teamă.
Eram un colectiv nou, iar noi, încă așteptam să ne invite în clase doamnele învățătoare.


Dar am fost întâmpinați de Doamna Dirigintă. În acel moment am realizat că am crescut și că am deschis o nouă pagină din cartea vieții noastre. 



          Pentru toți a fost o adevărată provocare să petrecem împreună primele zile de școlală... Dar ”ne-a salvat” doamna dirigintă Carmen Blaga. Dânsa a reușit să ne implice în activități școlare și extrașcolare care ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine și să legăm prietenii. Am participat în școală la Carnavalul ” Autumn Party”și la Festivalul Toamnei. De asemenea, am vizionat un film și am fost la pizza.

          Toate aceste activități pe care le-am desfășurat până acum ne-au ajutat să devenim prieteni și să ne bucurăm că facem parte din această clasă. Acesta este motivul pentru care am îmbrățișat cu toții ideea doamnei diriginte de a ne transforma în ” Secret Angel” . Până la începutul vacanței de iarnă,împreună cu dânsa, fiecare este un Înger Secret pentru cineva din clasă. Așteptăm să vedem ce surprize plăcute ne mai așteaptă!”