Andrei Gălan, clasa a V-a D
Prima zi de școală a fost pentru noi, cei din clasa a V-a D, una plină de emoție, dar și de teamă.
Eram un colectiv nou, iar noi, încă așteptam să ne invite în clase doamnele învățătoare.
Dar am fost întâmpinați de Doamna Dirigintă. În acel moment am realizat că am crescut și că am deschis o nouă pagină din cartea vieții noastre.
Pentru toți a fost o adevărată provocare să petrecem împreună primele zile de școlală... Dar ”ne-a salvat” doamna dirigintă Carmen Blaga. Dânsa a reușit să ne implice în activități școlare și extrașcolare care ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine și să legăm prietenii. Am participat în școală la Carnavalul ” Autumn Party”și la Festivalul Toamnei. De asemenea, am vizionat un film și am fost la pizza.
Toate aceste activități pe care le-am desfășurat până acum ne-au ajutat să devenim prieteni și să ne bucurăm că facem parte din această clasă. Acesta este motivul pentru care am îmbrățișat cu toții ideea doamnei diriginte de a ne transforma în ” Secret Angel” . Până la începutul vacanței de iarnă,împreună cu dânsa, fiecare este un Înger Secret pentru cineva din clasă. Așteptăm să vedem ce surprize plăcute ne mai așteaptă!”