Lumina de aur a toamnei
Alexandra Iuoraș, cls. a VIII-a C
Inflație de frunze. Adieri răcoroase de vânt. Liniște deplină.Parcă de nicăieri răsare o livadă singuratică. Crengile suple ale pomilor solitari se împletesc între ele, formând imense coloane lemnoase. Din când în când, o frunză cade molatec, lăsându-se purtată prin aerul umed, știind că a fost învinsă de toamna prea târzie. S-a pierdut.Ridic privirea, vrând să uit imaginea dezolantă. Ca o stea a răsărit o lumină imensă, venită de pretutindeni. Gutuile au prins culoarea galbenă a stelei căzătoare, ce s-a sfărâmat în mici cioburi, formând o ploaie de pietre aurii care, cu cât se apropie de pământ, cu atât devin mai aprinse. Parcă plouă cu foc.
Acum, văzduhul e doar o mantie brodată cu fâșii purpurii. Soarele tocmai și-a irosit ultima rază aurită.
